Se vehiculează în ultima vreme, şi la nivelul opiniei publice şi la cel oficial, necesitatea revizuirii constituţiei ca răspuns la inadecvarea legii fundamentale la realităţile democraţiei româneşti, dovedită în anii anteriori de blocajele instituţionale cauzate, în principal, de vioiciunea preşedintelui-jucător, prea zglobiu pentru o lege, fie ea şi fundamentală (vezi implicarea tot mai pronunţată a Curţii Constituţionale în tranşarea disputelor), iar de la ultimul descălecat, dovedită de “voinţa poporului” care s-a pronunţat întru schimbare.
Deşi stiu că preocuparea pentru o versiune care să servească mai bine “interesul naţional” e departe de a fi autentică, fiind mimată cu mai mult sau mai puţin talent pentru obţinerea de diverse avantaje personale directe sau indirecte, vin şi eu cu o propunere de organizare a sistemului de desemnare a “reprezentanţilor poporului” pe o bază care să reflecte cu mai multă acurateţe atât reprezentativitatea, cât şi responsabilităţile asumate atunci când ceri sau acorzi investitura.
În principiu, toţi cei care vin în faţa noastră periodic şi ne cer voie să ne conducă vor, de fapt, să îi lăsăm pe ei să administreze resursele tuturor întru binele comun. În realitate ei confundă binele comun cu binele propriu, dar atât în principiu, cât şi în realitate, obiectul de activitate îl constituie administrarea resurselor tuturor.
Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să considerăm România o societate pe acţiuni, iar acţionarii toţi contribuabilii ei, aleşii vor fi managerii desemnaţi de acţionari să administreze această societate. Asta presupune gestionarea tuturor resurselor (in calitate de active) în scopul obţinerii de profit pentru acţionarii societăţi; în caz contrar, fiind obligaţi să răspundă civil şi, de ce nu, penal pentru lipsa de performanţă (cuantificabilă).
Pe baza acestei analogii, ajungem la cauzele situaţiei de fond existente în prezent, în care cetăţeni fără calificarea de cetăţean (fără să contribuie în mod direct la bunăstarea cetăţii), decid şi pentru ceilalţi în virtutea dreptului la vot universal şi egal.
Motiv pentru care votul ar trebui sa fie distribuit proporţional în conformitate cu contribuţia fiecărui cetăţean la PIB. Astfel cel ce munceşte mai mult şi mai eficient şi, în felul ăsta, plăteşte mai mult la bugetul de stat, să poată decide într-o mai mare măsură cine să-i administreze banii (şi, eventual, cum: în baza mandatului acordat pe priorităţile stabilite-şcoli, spitale, şosele, poliţie, justiţie, administraţie, etc.), decât unul care contribuie foarte puţin sau deloc. Cine ii dă dreptul celui din urmă să decidă cine şi cum să administreze banii primului? Desigur, votul universal si egal.
Astfel s-ar introduce responsabilizarea bivalenta in momentul acordării votului: atât din partea votantului, cât şi din partea votatului, fără nici un fel de constrângeri suplimentare legislative sau morale (m-am săturat să tot aud “cine nu votează, nu are dreptul să comenteze” – atâta timp cât plătesc taxe am tot dreptul din lume să cer socoteală asupra cheltuirii banilor mei, fie că i-am ales eu sau nu pe cei care îi cheltuiesc).
Intuiesc că obiecţiile care i se vor aduce acestui sistem se pot grupa în două categorii: principiale (introduce ierarhii censitare între cetăţeni) şi bazate pe teama de oligarhii.
Celor principiale le voi spune că acest tip de sistem nu împarte cetăţenii în cetăţeni de rang superior şi cetăţeni de rang inferior, căci nu împiedică pe nimeni să se manifeste şi să creeze curente de opinie, atitudini civice, educative sau mobilizatoare, doar că decizia aparţine în final celor ce contribuie în mod direct la bunăstarea cetăţii.
Celorlalte le răspund că nu există un sistem perfect şi că orice e uman e coruptibil, şi că, desigur, e posibil ca o mână de oameni să-şi distribuie resursele publice astfel încât la următorul ciclu electoral să fie în postura de contribuabili majoritari şi să concetreze astfel şi decizia în mâinile lor interesate. Dar aici ar trebui sa intervină voinţa responsabilă a “acţionarilor” şi să împiedice din faşă orice încercare de abuz, printr-un mecanism de verificare şi control permanent al “echipei manageriale”.
Numai aşa putem spera ca sistemul să scoată la suprafaţă oameni care să administreze bunul comun cu pricepere, responsabilitate, înţelepciune, competenţă şi, poate, în primul rând, cu bună-credinţă.
Solutia propusa tine de pragmatismul afacerilor, care pana la urma e transpus in profit. Administrarea, ca si guvernarea, poate fi favorabila indivizilor si colectivitatilor (in termani reali si esentiali, la nivel de existenta) doar daca sunt strabatute de morala, iar in cazul acesta orice forma de conducere ar putea duce la rezultate dezirabile.
carcaterul pur teoretic al unui asemenea proiect social e dat si de faptul ca presupune votul ponderat in functie de un criteriu (discutabil) ales dintr-o multime de alte ratiuni luate in considerare de-a lungul timpului la posibila departajare intre cei cu drept de vot (nivel de educatie, discernamant, varsta, pozitie sociala etc.)
relativitatea criteriului vine din faptul ca o conducere sociala nu cred ca trebuie sa vizeze doar administrarea unui buget, ci si viziune, constructia de modele, impunerea de principii morale..
@arcuj_ro
Vremea eroilor providenţiali din fruntea popoarelor a cam apus odată cu formarea statelor naţionale. În actuala configuraţie geopolitică, lumea e dominată de “funcţionari” mai mult sau mai puţin dotaţi (şi exemplele cu cei din urmă sunt destule şi din partea ei aşa-zis civilizată, începând de la bădăranul Berlusconi şi tăntălăul Sarkozy până la oligofrenul Bush-fiul sau chiar marioneta Obama).
Nu pun in discuţie valabilitatea soluţiei “morala – panaceu individual şi social”, eu nu fac decât să constat realitatea lumii în care trăiesc şi mă străduiesc să îi demasc ipocrizia: atâta timp cât lupta pentru putere e de fapt lupta pentru administrarea resurselor, mi se pare just ca producătorii acelor resurse să fie şi cei care decid cine ar trebui să le administreze. În contextul lumii contemporane, eu mi-aş dori conducători, mai degrabă, “funcţionari” eficienţi şi cât mai discreţi, decât surogate de Napoleoni sau Evite Peron.