web 2.0

Rostul

(n.n.: am găsit, undeva in blogosferă, o exprimare reuşită a unora dintre convingerile noastre, motiv pentru care o reproducem şi aici)

Brăduţ Florescu, unul din “vechii” publicităţii româneşti, şi-a
încheiat contractul cu Realitatea Caţavencu, unde coordona strategia de
comunicare a grupului, şi a plecat in Thailanda. Articolul de mai jos e scris după ce a plecat.

Autor: Brăduţ Florescu

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O
ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani,
muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni
şi înselătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (bătrânii), pământul
şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi
în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de
maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de
ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite
slabe, flamânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară
iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi
înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe
bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni
nu există viitor.

Pamântul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are
şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un
program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt
încurajaţi să crească pe langă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o
găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întamplă vreo criză globală de
alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.
La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa
nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la
hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE.
Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă
până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte
sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot
înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam
de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce
înseamna pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi
cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei
care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi
gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de
partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul
îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt.
Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de
dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de
zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va
mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe
Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care
ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi
înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de
maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci
făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumatate, că trebuie să răspunzi
la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite
şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai
prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe
pereţi se găndesc serios să aplice pentru viza de Canada.
Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu
care se marită. Baieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting
pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se
prostituează.
Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar
noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii
noştri.

Sună-ţi familia, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru
vii şi pentru morţi.

Să trăieşti.