În Postul Crăciunului, mai mult ca în rest, mă surprind preocupat de ce se întâmplă cu mine și, pentru că nu sunt foarte puternic, simt că strădaniile și reușita personale depind în mare măsură de contextul social în care mă desfășor, de cei din jurul meu care, cumulat, se constituie în conjunctură externă. De aceea, frecvent resimt nevoia să-mi verbalizez percepția despre universul meu, fapt ce mă ajută uneori să-mi ajustez concepțiile funcție de noi sau surprinzători stimuli, să mă agăț de soluții ce-mi par la îndemână.
Când eram spre finalul procesului de transpunere a gândurilor într-o nouă scriere despre cât de exasperată și exasperantă este lumea de azi, cât e de toxică presiunea cotidianului asupra bunului simț, o bună prietenă mi-a transmis, intuindu-mi frământările, editorialul lui Andrei Pleșu – Despre frumusețea pierdută a vieții..!?
Regăsindu-mi atât de fidel gândurile personale în cuvintele scrise de Andrei Pleșu, continuarea demersului meu ar fi fost inutilă. Mai mult, am simțit chemarea de a merge dincolo de diagnoza descurajantă a societății românești actuale și a propune mici și simple exerciții de decență, care poate, prin multiplicare, să asigure restaurația bunului simț.
Am considerat că nu mai e de ajuns să condamnăm resemnați goana ce ne înghite centripet. Mereu pe fugă, trecem în viteză, cu o indiferență respectuoasă, pe lângă tot ce ar putea să conteze și să ne dea consistență. Tradițiile și pasiunile prezentului, ierarhizările valorice, dragostea, plăcerile puternice, căutarea adevărului și a rostului, tainele vieții și morții implică un atașament care ne-ar obliga să ne oprim, să stăruim…însă nu avem timp, continuăm să mărșăluim.
Încerc un prim astfel de exercițiu împotriva supreficialității și mediocrității, care pândesc răbdătoare să le cedăm vulnerabili, astfel încât să fim împinși în turmă pe potecile conformismului și mimetismului, seduși de confortul adaptării la împrejurări.
Alegerea numelui copiilor într-o familie este marcată de dificile încercări. Părinții vin fiecare cu liste ierarhizate descrescător după preferințe, prietenii, nașii, bunicii contribuie și ei, vreun pariu pierdut la beție poate marca momentul cu tensiuni suplimentare.
În toată această scotocire, ordonată sau nu, propun și eu lista mea: Gheorghe, Nicolae, Vasile, Ioan, Filofteia, Paraschiva, Ilie, Dumitru, Petre.
Onomastica amintită și propusă de mine a început, în vremurile noastre, să fie evitată pe nedrept, în locul ei consacrându-se tot mai frecvent nume cu tonalități exotice și/sau excentrice ori purtate de vedete de cinema sau actori de telenovele, fotbaliști sau pseudo-dive autohtone.
Nu consider că numele este esențial pentru destinul unui om, deși el poate să te protejeze, să te influențeze, să te scoată din anonimat sau să te complexeze. Însă nu suport injustețea încărcării cu semnificații negative a numelor unor sfinți ce au dus, în condiții potrivnice, o viață nu numai decentă, dar și pilduitoare pentru orice om cu bun simț.
Lupta mea de acum (departe de a se compara cu mucenicia celor ce au purtat aceste nume) este de fapt împotriva superficialității și ignoranței, care au făcut, cu timpul, ca de exemplu numele de Gheorghe (netransformat în anglo-saxonul George) să nu mai fie asimilat comandantului de oști, purtătorului de biruință, care statornic cu credința și convingerile sale a refuzat cinstiri și daruri împărătești, a suportat groaznice chinuri, mustrând deșertăciunea și neputința idolilor. De ce să permit ca stereotipurile unor mediocrități majoritare sau doar gălăgioase, să schimbe percepția valorii – Gheorghe nu mai este mucenicul de neam strălucit care a răpus, prin determinare și dreaptă credință, demonul ascuns în chip idolesc, de s-au tulburat idolii toți și au căzut și s-au sfărâmat, este doar un nume primitiv, rural, batjocoritor (și pentru cine?…pentru toți oportuniștii, dispuși la compromis și la trădare prin acte voluntare).
Nici un părinte nu-și va mai boteza fetițele Paraschiva sau Filofteia, întrucât tot ce e secular este luat drept zaharisit și depășit, ce e profund e taxat ca ciudat și nepotrivit, rădăcina creștină e catalogată habotnicie.
Dar poate află cu acest prilej și moldovencele noastre plecate la București să-și găsească sponsori care să le susțină delirul lor achizitoriu (haine, cizmulițe, poșete, bijuterii, mașini, case), că există la Biserica Trei Ierarhi din Iași moaștele unei sfinte – Parascheva – născută într-un sat al Traciei din părinți de neam bun, măriți și înavuțiți cu multe averi, ce, la zece ani, cuprinsă de dumnezeiești binevestiri, ieșind din biserică a întîlnit un sărac și ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcând hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia. După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă a repetat fapta de multe ori, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, chiar dacă de fiecare dată trebuia să suporte ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. O fetiță, ce a plecat de lângă părinți, și a devenit în urma unor experiențe spirituale o tânără cu obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi aplecare spre Dumnezeu, nu este o prezență la fel de puternică ca modelele de viață oferite de divele autohtone Monica Columbeanu, Ramona Gabor, Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu (doar câteva din numele aleatoriu extrase din paginile unei reviste cu poze – ediția online – din ziua în care scriu).
Și pentru că mai toate tutele care ne invadează spațiul public și care marchează destinele fetelor din ziua de azi provin din familii cu greutăți financiare, spirituale, instituționale sunt gata să ofer, ca alternativă, memoriei colective un nume – Filofteia – o tânără și frumoasă fecioară născută din părinți creștini bulgari, lucrători de pământ cu meșteșug și simpli cu cunoștința. Rămasă orfană de mamă la vârsta adolescenței, a început să-și împodobească sufletul cu fapte bune (…pare cam anapoda modelul suprapus pe predispoziția spre prostituție de astăzi): să meargă la biserică, să asculte dumnezeieștile Scripturi cu luare aminte, să postească, să-și păzească neîntinată fecioria trupească și sufletească, să miluiască pe cei săraci, să sature pe cei flămânzi, să adape pe cei însetați și să îmbrăce pe cei goi. După ce i-a murit mama, tatăl ei și-a luat altă soție, care văzându-i milostivirea și alte fapte bune îi făcea necazuri, bătând-o și pârând-o tatălui ei și pornindu-l spre mânie. De multe ori văzîndu-i pe săraci și pe flămânzi, își dădea hainele ei și le împărțea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă tatălui său, care era cu plugul la țarină. Pentru fapta aceasta de multe ori el o bătea fără milă, până într-o zi când, încredințat de soția sa că trimite totdeauna bucate de ajuns, a pândit-o pe fata lui ca să vadă ce face cu bucatele și văzând că le împărțea flămânzilor și îi hrănea din bucatele pregătite pentru el, biruit de mânie și uitând de dragostea părintească s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosițe și să o bată, însă fiind în mare aprindere a azvîrlit în ea cu barda ce o avea la brâu și lovind-o a rănit-o la un picior, și îndată, în mod surpinzător pentru o astfel de rană, și-a dat sfântul și fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu. Trupul feciorelnic, scăldat de sînge, a fost revărsat de o lumină puternică, devenind foarte greu și imposibil de mișcat. Când i s-au pomenit, ca unei ființe vii, ce trebuia să opteze pentru o destinație, țările, mănăstirile, bisericile de pe ambele maluri ale Dunării, la pomenirea Bisericii Domnești din Târgul Argeșului, trupul îndată s-a ușurat mai mult decât greutatea cea firească, înțelegând toți cei de față că acolo este voia lui Dumnezeu și a sfintei a merge.
Contează și melodicitatea unui nume, însă rezonanța este dată în primul rând de semnificația atribuită, asociată acestuia. Cum să nu surâzi și să apreciezi ca indezirabil un nume pe care tu îl asociezi mai degrabă cu bunicii tăi – bătrâni, de la țară, lipsiți de strălucire – când ei sunt ultimii care mai cunosc însemnătatea reală a acestor nume și care mai poartă mândrii eticheta puternicilor lor protectori.
Nu putem să condamnăm lumea de astăzi și decadența ușor de perceput, dacă suntem complicii sau martorii resemnați ai terfelirii tradițiilor, nivelării valorilor, sfidării bunului simț.
Și ca acest exercițiu să se constituie într-un mic pas înspre insula oamenilor decenți, vă rog să luați în considerare, la botezul vreunui copil, și lista numelor propuse de mine, eu o voi face. Nu vă lăsați influențați de vorbele lor, sunt superficiale și lipsite de consistență, nu vă intimidați la rânjetul lor, este fad și inofensiv, mai ales când, purtători ai unor nume cu rezonanțe puternice, împrumutăm principalele trăsăsturi ale acestora: Petre (Hristos l-a fericit numindu-l “Piatra” și pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa), Vasile (cel neântrecut în filosofie și toate științele, ce a apărat dreapta credință și a îndrăznit să mustre chiar în față pe împăratul Valens pentru erezie), Ioan (ce a condamnat crimele și dezmățul de la curtea lui Irod), Nicolae (ce a ajutat pe cei ce erau în primejdii, izbăvind de înecare și scoțându-i din adâncul mării la uscat, răpindu-i din robie și aducându-i la casele lor, izbăvind din legături și din temnițe, apărând de tăierea de sabie și scăpând de la moarte; a îmbogățit pe mulți din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, iar celor flămânzi le-a dat hrană), Ilie (ce de la naștere i-a fost hărăzit ca locașul va să-i fie lumină și cuvântul lui va fi hotărâre adevărată și va judeca cu sabie și foc), Dumitru (izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni).